Cateva cuvinte despre fericire


Fericirea e relativa. Ca si timpul de altfel, si multe altele. Asa cum unii au nevoie de doar 5 minute pentru a-si pune amprenta asupra lumii, vreme ce altii isi petrec o viata intreaga fara nimic remarcabil sau de mentionat, asa si unii oameni pot fi mult mai fericiti decat altii, desi aparentele ar da de inteles inversul. De ce? Pentru ca si-au dat seama ca fericirea e subiectiva, relativa, si ti-o poti asocia, daca vrei. Trebuie doar sa-ti antrenezi mintea, sa-ti disciplinezi gandirea, dar mai ales, sa descoperi ce te face fericit, si sa mergi pe acea cale, indiferent de absurditatea ei, in contrast cu ce te-a invatat societatea. Cred cu sinceritate ca acesta este unul dintre cele mai mari si grele obstacole de depasit ale omului pentru a fi fericit. Sa devina impasibil de tot ce e in jur, si sa-si indeplineasca dorintele.

As imparti fericirea in 2 categorii. Fericirea sociala, si fericirea individuala (umana). Ambele iti satisfac nevoile pe planul lor, dar una este artificiala, pe cand cealalta este naturala, si mult mai puternica. Totodata insa, este si cea mai greu de dobandit. Pentru ca inseamna sacrificii. Sacrificii pe care majoritatea nu le-ar face.

Pentru multi, fericirea sociala este acelasi lucru cu fericirea, ca un tot. In care moment al vietii spune un om ca este fericit, in general? Atunci cand are un apartament/o casa, un acoperis deasupra capului mai concret, pentru sentimentul de securitate, o familie, pentru sentimentul de iubire si apartinere, si un job bine platit, cu un salariu mare, pentru sentimentul de siguranta zilei de maine. Majoritatea oamenilor, cand intrunesc aceste 3 componente, le au in viata lor, se declara fericiti, sunt multumiti cu viata lor, dupa cum declara. Este insa o fericire falsa, o pseudofericire as numi-o, fiindca iti implineste doar standardele impuse de societate, dorintele pe care le ai inca de mic, pentru ca le vezi la toti, este fericirea comuna, idealul social uman. Dar nu te implineste pe tine ca om, nu-ti aduce ceea ce tu doresti, pe plan individual, nu-ti incanta particularitatile pe care tu le ai. Cum ramane cu tine? Cu bucuriile tale personale? Sunt putini oameni care reusesc sa aiba cele 3 elemente la un loc, locuinta, familie, job foarte bun, si sa aiba timp, bani, ocazia, oportunitatile sa-si bucure propria persoana, aspiratiile proprii. De obicei nu mai ramane timp, sau banii se duc pe alte nevoi.
Repet, sunt si exceptii, dar sunt prea putine, sunt o minoritate. Majoritatea se incadreaza in ce scrie mai sus.

A doua fericire, si cea care din punctul meu de vedere este fericirea autentica, cea care se ridica cu adevarat la rangul setat de definitia cuvantului, este fericirea individuala. Pentru ca aceasta incanta totul la un individ, ii incanta simturile, ii incanta dorintele, ii implineste visurile, ii confera sentimentul de plutire, de Nirvana. Pentru ca dorintele si visele personale, individuale, sunt mereu mult mai puternice, mai adanc inradacinate in eul fiecaruia, in fiinta noastra, si ducerea lor la implinire aduce o data cu realizarea lor si o stare care nu poate fi replicata, sau simtita printr-o alta metoda. Este o stare unica, un sentiment imposibil de explicat, dar care sterge toate grijile, si cel mai frumos efect al sau, aduce pe chipul omului cel mai autentic si sincer zambet.

Oamenii nu mai rad sincer. Oamenii nu mai zambesc sincer. Totul este fortat, sau uitat, si asta se vede pe chipul tuturor aproape, din felul in care se articuleaza muschii, din privirea care insoteste zambetul, din ochii care dau in vileag falsitatea bucuriei. Si asta pentru ca toti alearga dupa fericirea sociala, si uita de fericirea individuala. Pentru ca asa a pus standardele societatea, pentru ca asa fac toti, pentru ca una dintre cele mai mari frici ale omului, in secolul nostru, este teama de neapartinere, de vazut ca un paria, un antisocial. Multi oameni sunt mai speriati de gandul de-a nu apartine niciunui grup, de-a fi vazuti drept un paria, decat de moarte. Asta scoate in evidenta, fara nici o indoiala, cat de dereglata a devenit societatea in care traim.

Am vazut de curand un video care mi-a incantat seara. Povestea unui tip, care a renuntat la tot, si a fugit in munte, sa-si indeplineasca visul, acela de-a face alpinism, de-a trai in natura, de-a se bucura de tot ce are de oferit natura acolo. Si asa cum spunea si el, i-a luat ceva timp sa faca acest pas. De ce? Tocmai din cauza fricii de care vorbeam mai sus, frica de-a lasa acoperisul de deasupra capului, frica de-a muri de foame, sau de-a fi ridiculizat de toti din viata sa. Dar intr-un final, dupa multa gandire si razgandire, a ales sa faca pasul, si a plecat, doar cu masina, si ce a avut loc in ea, in munti.
Acum traieste acolo de ceva timp, se bucura zilnic de alegerea facuta, dar mai mult decat atat, are zambetul unui om autentic fericit. De ce? Pentru ca a ales sa-si urmeze fericirea individuala, si cand a atins-o, nu a mai avut nevoie de nimic.

Nick Bullock are zambetul unui om autentic fericit. Ceea ce nu pot spune despre niciunul dintre oamenii pe care-i cunosc. Nici despre mine. Dar incerc sa ajung acolo.

Mai jos aveti poza cu el. Si videoul in sine, cu povestea sa. Daca sunteti curiosi doar, dati la minutul 12:00 si uitati-va cateva secunde. Acela este un om fericit.

 

 

Advertisements

7 thoughts on “Cateva cuvinte despre fericire

  1. De acord cu tine, dar nu as adauga familia la fericirea sociala. Nu cred ca in fericirea pe care o simte o mama/tata cand isi vede si isi creste copilul poate fi ceva fals sau doar o convenienta sociala. Poate ca sunt cazuri de parinti care fac un copil doar sa bifeze inca ceva in viata lor alaturi de casa, masina, etc, dar ei nu cred ca reprezinta majoritatea, din fericire.
    In rest, bine scris :) Super filmuletul!

  2. Ma refeream mai mult ca notiunea de “familie” a devenit un punct de referinta pentru fericirea cuiva. Pentru a se numi fericit, trebuie sa aiba o familie. Ceea ce este intr-adevar adevarat, familia este poate una dintre cele mai mari bucurii pe care ti le poti aduce in viata, daca o si alegi cu cap, dar este acolo, la notiunea de “fericire/implinire sociala”.

    Consider ca o familie o formezi in momentul in care ai gasit intr-adevar omul cu care sa fi compatibil, esti sigur ca poti duce o viata in doi armonioasa, placuta, aducatoare de fericire si bucurie in fiecare zi, cand deschizi ochii, si celalalt e langa tine, la o intindere de brat, sau iti intinde o cafea si-ti sopteste “buna dimineata”.

    Adica ceva ce nu prea mai vad in ziua de astazi, oamenii se marita si fac familii tot mai disfunctionale, intregul concept de familie si viata in doi s-a deteriorat, este mai mult o imagine decat un mod de viata.

    Sunt si cazuri insa. Filmuletul este superb, intr-adevar.

  3. Inainte, si ma refer la generatia parintilor nostri, familia era bazata mai mult pe respect decat pe dragoste, casatoriile se stabileau repede, fara mari sentimente de iubire intre soti care nu aveau in spate o lunga perioada de “prietenie” in care sa se cunoasca mai bine. Dar si atunci familiile puteau fi disfunctionale, insa era o “rusine” sa o arati si eventual sa divortezi, societatea te judeca dur, mai ales daca erai femeie.
    Ce vreau sa spun este ca disfunctionale au fost si sunt in continuare multe familii, doar ca inainte constrangerile sociale si eventualii copii rezultati le tineau nedezbinate.

    Ca sa revin la subiectul tau, intr-adevar e greu sa gasesti partenerul “perfect” alaturi de care sa iti gasesti fericirea, insa nu imposibil. Iar sentimentul de fericire pe care il ai cand te trezesti alaturi de persoanele pe care le iubesti cel mai mult (sot, copil) nu poate fi exprimat in cuvinte.

  4. Pingback: Fericirea, între utopic şi relativ « Minunabil

  5. Pentru mine fericirea a aparut odata cu sotul meu, de cand l-am intalnit am avut sentimentul ca este reflexia sufletului meu si stiam deja ca ne-am gasit unul pe celalalt. Multi imi ziceau ca sunt idealista, visatoare, nu credeau ca mine ca exista sufletul-pereche, persoana potrivita. Eram o copila si plangeam la filmul ”Serendipity” cu John Cusack, gandindu-ma ca el exista undeva, dar nu voi avea acea sansa.
    Culmea, la fel ii spuneau si lui cei din anturaj. Amandoi, dinainte de a ne cunoaste, aveam obiceiul ca-n fiecare Revelion sa ne uitam la stele si ne puneam dorinta de a ne gasi unul pe celalalt.
    Cand l-am cunoscut pe net, i-am zis sa-si puna o dorinta in noaptea de Revelion, iar atunci niciunul nu stia ca celalalt isi punea aceeasi dorinta. Poate unii nu cred in destin, dar eu am inceput sa cred in asta. De ce? Fiindca aveam parte de intamplari ciudate, ca-n povestile alea de dragoste. In prima zi cand ne-am intalnit, venise un cersetor batran la noi si ne-a urat ”Casa de piatra”. Am ramas perplecsi, dupa care am ras.
    Cand eu eram mai mica, aparusem intr-o revista, la un concurs de fotomodele, dar renuntasem in mai putin de o ora la acea lume a modelling-ului, vazand cat de false erau majoritatea fetelor. Stiam ca locul meu nu e printre ele. Cand a venit el pentru prima data la mine acasa, a ramas socat si era bucuros pe cale afara, nu stiam ce patise. Am aflat ca el se indragostise de mine la 16 ani cand mi-a vazut poza, ca o decupase si dormea cu poza mea, dar se resemnase, fiindca nu credea ca are vreo sansa cu mine. Si in prezent imi zice: ”Nu-mi vine sa cred ca-s cu tine, cu fata visurilor mele, sunt cel mai fericit!”.
    Datorita lui pot spune ca stiu ce este fericirea si sunt convinsa ca-n viitor vom avea si o familie frumoasa. Ma gandesc serios sa scriu o carte cu o poveste fictiva, inspirata din realitatea vietilor noastre. Sper ca nu v-am plictisit :)

  6. Zambesc larg. Intr-adevar, o poveste frumoasa, dar nu este o poveste, este altceva. Nu stiu daca este destin sau nu, cred ca este mai mult o intamplare, dar una fantastica. Daca ar fi destin, ar fi nedrept ca unii sa-l aiba, si altii nu. Daca e intamplare, unii sunt norocosi, altii mai putin. Ce pot spune cu siguranta este ca exista asa ceva numit “suflet pereche”, anul acesta si eu am simtit asta pentru prima data, si este ceva ce nu poate fi explicat.
    Va urez o viata superba inainte, si sa ajungeti batranei si fericiti.

  7. Pingback: Zambeste. E antidotul rutinei. | Antonim

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s