Archive

Archive for the ‘Break-off’ Category

As scrie multe …

February 3, 2009 antonimul 7 comments

Imi simt toate oasele zdrobite dupa aceste 3 zile.Am doar 19 ani si deja ma simt obosit, batran.Oare cum ma voi simti la 40? De prea mult timp ma mint ca voi citi Cioran si Stephen King, ii las deoparte ca un cretin pentru alte activitati mult prea inutile.Prea multe glume proaste intr-un interval scurt, astia nu realizeaza cand exploateaza o idee pana la epuizare.Imi pun prea multe intrebari stupide, mi-a zis cineva ca asa e la aceasta varsta, cauti sa gasesti sensul la toate si te amagesti singur, cum scap de aceasta boala? Uneori as vrea sa fiu altcineva, nu-mi suport persoana si nu mi-e jena sa recunosc, nu m-as schimba niciodata insa daca mi-ar fi data ocazia sa iau totul de la 0.

Pula-n ea de dilema.Nu vreau sa ajung si eu acel individ din societate care nu reprezinta nimic, doar o statistica, individul obisnuit ce-si retraieste ziua precendenta in ziua actuala si care trebuie sa raspunda in fata cuiva.Nu as putea picta viata asa cum mi-o imaginez nici daca i-as surclasa pe Picasso si Van Gogh, dar stiu ca as vrea sa o vad altfel in cursivitatea ei.Ma sperii cand aud ca Dan Diaconescu scoate 1 milion de $ dintr-o singura emisiune pe tema “Elodia” si-si permite o casa in America ce depaseste sutele de mii de dolari, vreme ce tata are mai multe clase ca el si totusi si-a permis o masina dupa 10 ani munciti din greu.

Mircea Badea e penibil.Nu-i inteleg pe astia ce-l aclama, e doar un entertainer care stie ce vor oamenii veniti dupa o zi intreaga de munca sa auda.Barfe si idei “luminate”, critici la adresa Parlamentului si Guvernului, polemici de doi lei si apropouri la coruptia si sistemul din Romania, de parca in alte parti totul e roz si inorogi cu abtibilduri in forma de inimoara duc elevii la scoala.Tot mai multe tarfe apar la TV si aici nu fac nici un apropo, este o realitate.Sictirit sa aprind ecranul ala patratic din ani in Paste si sa dau tot de niste proaste ce rad din orice rahat si de penibili precum Fernando care se vand ca painea calda, desi n-am cuvinte pentru a le descrie sensul existentei.

Incepusem candva un blog in engleza.Inca il mai am de fapt, dar l-am lasat balta pentru ca aveam planuri mari pentru el, timp limitat.Voiam sa-l duc departe.Poate inca mai pot.Indecizia asta si nesiguranta care pun mereu stapanire pe gandurile mele ma omoara incet, dar sigur.In curand voi face review la “Religulous”, zambesc la indivizii care rad cand aud de Mos Craciun, dar fac matanii cand vine vorba de Iisus.Daca ploua e semn de la Dumnezeu, e un miracol.

Unii sunt lipsiti de inventivitate, dar imi place ca sunt adeptii vorbei lui Puya, “e foame de bani”.Am inteles cand a aparut pitzipoanca.org, chiar mi s-a parut o idee oarecum originala si buna, insa cand vad ca acum internetul misuna de siteuri precum cocalarul.com, hai6.net si altele aidoma, deja imi vine sa-mi bag mai multe puli ca Uzzi intr-o strofa BUG MAFIA.Si ma intristeaza sa descopar trafic imens pe acele siteuri, vreme ce cele de bun simt raman ca si muzica de calitate, underground si neauzite/necitite.

As scrie multe.

Categories: Break-off, Pareri si idei

Pana cand?

November 26, 2008 antonimul 2 comments

Agonia simtita la sfarsitul fiecarei zi este una de proportii coplesitoare atunci cand individul se opreste din cele ce fac parte din rutina sa si isi face timp pentru el si pentru meditatie.Cu cat priveste mai mult in urma si cu cat realizeaza mai mult ca tot timpul vietii sale a fost constrans de legi scrise, legi morale, conceptii, ce e vazut drept bine si ce e vazut drept rau, cu atat mai mult individul se va simti un esec in viata, o persoana ce a esuat lamentabil.Foarte putini sunt cei ce la sfarsitul zilei pot zambi si sunt multumiti cu ei.

Este o adevarata automutilare psihica atunci cand omul, ajuns la o anumita etapa a vietii, priveste peste umar la vremurile copilariei si visele sale inocente.Caci da, cand eram copii, toti aveam vise, toti voiam sa schimbam lumea cu inocenta noastra si cu un zambet pe buze.Astfel, realizezi ca vremurile au trecut, tu te-ai schimbat si urasti ce ai devenit.De aceea si majoritatea persoanelor ajunse la maturitate refuza sa-si priveasca in ochi trecutul.Nu vor sa-si accepte metamorfoza, deplin constienti ca nu aici voiau sa ajunga, dar au fost nevoiti sa o faca.Si aici intervine una dintre cele mai prost fundamentate expresii pe care omul a reusit sa o inventeze: “timpul m-a schimbat”.O adevarata blasfemie.

Timpul nu schimba niciodata pe nimeni.Timpul nu-l influenteaza cu nimic pe om in gandurile si perspectivele sale, timpul nu are nici un cuvant de spus.Adevarata vinovata pentru aceasta evolutie, evolutie care in cele mai multe cazuri poate fi privita ca o involutie pe plan moral, este societatea.Societatea il educa pe individ sa fie perfid, sa nu aiba incredere in nimeni, sa se afiseze mereu cu o masca si niciodata sa nu-si exprime liber adevaratele sentimentele.Cel ce o va face va fi umilit, batjocorit, lovit, scuipat si exilat.

Mergand pe principul “unde-s multi, puterea creste”, societatea are rolul de a-i oferi individului siguranta, il asigura ca nici un element de “afara”  nu ii poate perturba traiul si linistea.Este cam acelasi rahat ca atunci cand zeii au fost pentru prima oara “descoperiti”.Omul s-a simtit singur, neputincios in actele sale, s-a vazut o fiinta limitata si nu a suportat idea ca unele lucruri ii pot scapa de sub control.Asa ca si-a inventat proprii zei, entitati perfecte care, slujite si ridicate in slavi, ii pot oferi toate placerile si il pot ajuta unde el devine neputincios.Cum era si un citat de valoarea, “nu zeii l-au creat pe om, omul a creat zeii“.Dar revenind la societatea in care toti traim si dupa regulile careia toti trebuie sa ne conformam, unul care poate iesi din “cutie” si poate gandi mai departe de orizonturi poate vedea foarte clar cum toata aceasta organizare este una malefica, nicicum binefacatoare omului.

Da, reguli trebuie sa existe, altfel haosul ar domni pretutindeni.Dar cand regulile sunt nedrepte, favorizeaza pe cei “puternici” si tot sistemul e corupt, integritatea unei societati tinde clar spre zero.Omul nu poate trai pustnic si nu se poate intoarce la descoperirea focului si scrijelitul pe pereti, dar poate sa se ridice in picioare cand e vorba de viata sa si sa strige in gura mare: “aceasta este viata mea!” si sa lupte pentru principiile sale.Idei precum “democratie”, “libertatea cuvantului” si “egali din nastere” sunt doar de fatada, idei ce au rolul de a manipula pe cel ordinar, pe cel ce merge sub deviza “tot ce zboara se mananca”.

Omul este o fiinta sociala, cum zicea si un text ce l-am avut de analizat pentru scoala, dar societatea il face o fiinta insetata de putere.Iar regulile societatii ii confera avantajul obtinerii acelei puteri celui favorizat.Tu ce ai de gand sa faci? Sa te resemnezi? Sa te conformezi? Sa fi scuipat? Din pacate, este o realitate pe care si cei mai razvratiti oameni au ajuns sa o imbratiseze intr-un final.

Tu < Societatea.E simplu.

Categories: Break-off, Pareri si idei

Despre bloguri, hip hop si femei

November 13, 2008 antonimul 6 comments

Acest post isi are in principal izvorul in invitatia lui Dumis pentru “a 4-a editie a intalnirii bloggerilor pitesteni/argeseni“.Insa de-a lungul timpului cred ca voi dezbate si acest concept de “comunitate a bloggerilor” and stuff.

Pentru inceput, am sa-i las aici raspunsul lui Dumis (in caz ca va mai trece candva pe aici si va citi), si acela ca “nu vin”.De ce? Simplu, ce sa caut eu acolo? Ce legatura am eu cu bloggingul?
Ah, ca am un blog.Pai da, dar asta nu inseamna ca sunt in comunitatea bloggerilor.Cel putin la ce inseamna blogging acum.Caci blogging acum inseamna sa-ti cauti cat mai mult trafic, sa fi cat mai plin de adds, sa faci exchange-links cu cat mai multe persoane, sa scrii zilnic deoarece “iti poti pierde clientii“, sa X si sa Y, practic sa te crezi cu pula cat mai mare fata de altii.De cand oamenii nu-si mai fac un blog doar pentru a scrie? Indiferent ca e doar o pagina simpla si un scris, dar e un scris care conteaza! Un scris in care isi expun o parere, aduc un subiect bun, il diseca din propria perspectiva, iti da tie, cititorului, ceva de “mestecat” dupa ce pleci, ataca foarte bine subiectul si aduc argumente, analizeaza ceva!

Fara sa vreau sa par lipsit de scrupule, dar si voi o dati grav in comercial.Voi nu mai scrieti ca sa fie scris, voi scrieti ca sa va hraniti egoul si sa va umflati in pene ca cineva va citeste.
Este exact acelasi cacat care se intampla acum cu muzica hip hop underground.Daca acum cativa ani, doar dadeai play si ascultai, la sfarsind bagand un “da frate, rupe” sau “e de cacat“, acum toti sunt producatori, mc, dj, vj, cacat cu lapte si la orice piesa, in loc sa disece mesajul, ce cacat spune ala acolo, ei vin cu “suna naspa snareurile alea“, “mai trebuie sa lucrezi la tobele alea“, “productia e praf“.De ce pula mea cautati perfectiunea cand stiti ca nu va exista niciodata?

Dar da frate, e cool acum.E cool sa o arzi pe forumuri si sa te dai mare adevarat, producator.E cool sa o arzi pe bloguri si sa-ti faci si tu unul, spunand doar cacaturi, umpland pagina de videouri de pe youtube care arata ce proasta mai da cu capul de perete.E cool acum sa o arzi ateu, dar sa nu ai nici o baza, nici un backup la afirmatii, doar mergi pe principiul “lol frate, nu cred ca e cineva acolo Sus care ma supravegheaza.E ridicol!“.E cool acum sa o dai pe mobil la 7 ani si sa iti trimiti sms-uri cu gagica din grupa mare de la gradinita in care ii spui ca o iubesti.E cool acum sa-ti bagi multe puli in multe mame, dar tu sa nu treci de pubertate.E cool sa fi un demagog.E cool sa fi cool.

Ah, si inainte sa inchei acest post, inca un lucru mai am de zis.Sa moara capra bloggerilor care la sfarsit de orice post zic “eu asta cred, tu?” Portoricanilor!

Cacat, am uitat sa scriu despre femei.Ramane pe data viitoare.Tu?

P.S. Singura mea oftica atunci cand vine vorba de acest blog, blogul meu, e ca multi trec pe aici, dar putini lasa vreun semn ca ar fi facut-o.Bagati frate rep si dati commenturi sa ma falesc si eu ca sunt adevarat in ale bloggingului!

Categories: Break-off, Pareri si idei

Un Guru pentru fiecare

November 7, 2008 antonimul Leave a comment

Tot mai multi indivizi, din dorinta de a se remarca si a-si trage o folie deasupra pentru a deveni nucleul societatii din jurul lor, ies la rampa si predica din inima, condamna alegerile parlamentarilor, blameaza sistemul, invoca valorile umane pierdute odata cu deschiderea Cutiei Pandorei si aduc in discutie adevarate greseli ale societatii.

Trist e ca acesti indivizi, in cea mai mare parte, sunt mult prea subiectivi si ocupati cu debitarea acestor teorii ale conspiratiilor, devenind astfel orbiti de propria lumina makavelica pentru a realiza ca de fapt ei vorbesc ca tatele.Intr-un final si putin fortat, ei ar putea fi clasificati drept demagogii societatii noastre, entitati ce-si revarsa mania si ataca sistemul, dar ei poseda o cultura generala de toata mila, informatia atingand valori nule in sistemul lor de cunostiinte in privinta temelor atacate.
Insa aceste personaje trebuie intelese caci pentru ei, aceasta propaganda mincinoasa reprezinta insasi forma de subzistenta, hrana zilnica cu care trebuie alimentat egoul.

Fara sa accepte parerile celorlalti, indiferenti daca se fac de rahat sau nu, dornici de a ataca la prima critica adusa la propria persoana, hienele din viata noastra de zi cu zi se intretin si isi fac un tel din a deveni Soarele nostru, fiinta lor sa fie punct de referinta in fiecare zi a noastra.Atragand curiosi cu mintea la fel de limitata ca a lor, dar mult prea nepasatori sau pur si simplu neinteresati in a-si face propria filosofie asupra vietii, avand la baza un nimic, zero informatii si cunostiinte, ei cauta sa-si intemeieze propria congregatie, “Nasul” fiind visul lor inca de cand erau mici.

Acestor indivizi, zeii ce umbla desculti cand vine vorba de minte printre noi, nu le doresc decat o trezire cat mai rapida din propria realitate, o realitate in care binele propriu si subiectivismul domina, ratiune a intrat in menopauza si vanitatea e la loc de cinste.
Stiti care e partea cea mai trista la acesti indivizi? Ca unii predica exact ce ei nu aplica in viata lor.Dar le predica pentru ca e binele ce trebuie spus!

Categories: Break-off, Pareri si idei

Scantei de adolescenta

October 17, 2008 antonimul Leave a comment

Cu cat aprofundezi mai mult muzica, cu cat iti petreci mai mult timp cu urechile atente la acele sunete ce sunt emise din castile de la urechi si nu la ce cacat spune cel de langa tine, oricum stii ca sunt aberatii si chestii paralele cu tine, cu atat realizezi ca influenta ei asupra ta este una mai mare decat ai crede.
Poate sunt doar eu, poate mai sunt si altii, dar aceasta plictiseala si dorinta de inecare cat mai mare in muzica este din cauza monotoniei ce se asterna deasupra tuturor intalnirilor cu prietenii, tuturor conversatiilor banale si aceleasi subiecte atacate din puncte diferite si certuri caci X nu accepta ce tu spui, el nu poate renunta la ego si zice ca el are dreptate doar pentru ca el are pula mai mare.
Sunt momente in care, auzind cum se reia acelasi cacat de subiect, aceleasi “barfe despre tarfe” si cum Xuleascai i s-au vazut azi chilotii cand s-a aplecat sa ridice pixul, iti vine sa te futi pe ea de treaba, sa-ti bagi castile in urechi si sa pleci de la fata locului.Am devenit saturat de aceleasi persoane ce nu vad decat prin oglinda, critica si barfesc tot ce a facut X, au orgasme cand vorbesc despre unele persoane pe care le urasc si incep cu gura mare sa le etaleze toate “defectele”, defecte ce de asemenea sunt total SUBIECTIVE (cu totii stim ca atunci cand urasti o persoana, si faptul ca a facut un pas mai mare si unul mai mic succesiv este motiv de critica si barfa), dar pe ei nu se vad.
Sunt atat de saturat de astfel de persoane cum sunt saturat de acest tineret ce merge pe mentalitatea ca “frate, am 18 ani, dau pizda de majorat si imi iau carnetul ca are tata bani si-mi cumpara scumpete de masina”.Nu am nimic cu cei care practica cele 2 “traditii” mentionate mai sus atata timp cat o fac cu decenta si cu bun simt, e alegerea lor, dar cand tu dai un majorat de povesti, toata ziua numai despre el vorbesti si pierzi o saptamana alegand rochia pe care o vei purta de parca te-ai insura, cauti sa pari Cenusareasa si ai impresia ca in acea zi totul trebuie sa se invarte in jurul tau, stai la panda zile intregi sa-l alegi pe cel mai dus la sala baiat si cu bani care sa-ti fie “iubit” la ceremonie, atunci mai baga o fisa gen sinucide-te cu credinta in metempsihoza.

Este mai mult decat agasant sa vezi cum o pizda de 18 ani, ca altfel nu o poti numi, cioflaitoare de guma Orbit (doar nu trebuie sa-mi puta gura cand imi ard o limba cu prietenul, traiesc in mileniul 3, la gunoi cu pasta de dinti si periuta) si cu carnet claxoneaza in fata liceului si blocheaza intreg traficul doar pentru ca un nenea din fata nu mai misca un metru sa poata fata sa-si parcheze fara probleme sau sudoare masina smechera primita de tati.Nu, ar fi prea complicat sa executi o manevra mai complexa si sa-ti faci loc de parcare (doar ai luat carnetul pe “ochi dulci”, nu?) sau sa-ti parchezi masina mai la 5 metri distanta.Tu trebuie sa claxonezi in fata unui liceu in mod repetat si sa razi ca proasta, doar te afunzi in bani si nu duci lipsa de griji.Ideal e sa ai si prietena cea mai buna in dreapta si sa apese si ea pe claxon, hazlindu-va amandoua la ce cool sunteti si ca o intreaga coloana in spate, stransa din vina voastra, va claxoneaza si va injura printre dinti.

Acest post nu s-a vrut a avea vreo idee de baza, s-a vrut doar o descarcare personala.Multumesc.

Categories: Break-off, Pareri si idei