Titlu simplu

Zilele acestea au fost oarecum confuze pentru mine, am experimentat fluctuatii de stari, am trecut de la fascinatie si apreciere pentru tot ce inseamna exterior la dorinte de exilare si contemplatie, am schimbat zambete cu mediul inconjurator cand am crezut ca nimeni nu ma priveste si am parasit cu mintea spatiul in care ma aflam, vederea patruzandu-mi in alte sfere, experienta de a privi in gol pe babeste.

Motivul nu am reusit sa-l descopar, am citit in diverse scrieri ca este specific varstei, pe mine insa ma ingrijoareaza partial faptul ca simt aceasta stare ca una normala, chiar o indragesc si o pun la suflet, desi am o repulsie pentru diversele sentimente pe care aceasta le naste in mine uneori.

Sunt o persoana inca nedumerita de ceea ce numim viata si actul de-a trai, raspunsul nu-l voi gasi niciodata, de asta sunt sigur, insa ma simt in largul meu cand aceasta nesiguranta ma loveste.Suntem predestinati sa fim fascinati de ceea ce nu intelegem, devenim de-a dreptul obsesivi in rezolvarea micilor mistere care ne dau tarcoale, toti experimentam la maxim candva acea senzatie de “care e rostul la toate astea pana la urma?”, fie ca alegem sa mintim cu inversunare pentru a nu parea “slabi” sau “nesiguri pe propria persoana”, asa cum unii se pripesc sa catalogheze, fie ca alegem sa evitam a da un asemenea raspuns.

M-a lovit o raceala cumplita si am o migrena de toate zilele, imi simt practic tamplele cum zvacnesc iar durerea asta de cap nu e una sanatoasa, ii simt trepidatiile si imi da acea senzatie ca toata puterea ei se concentreaza intr-un nucleu infim, dar care din cand in cand bufneste violent ca un vulcan si transmite unde de durere pana acopera intreaga circumferinta, cam ca atunci cand arunci o pietricica intr-o apa limpede si vezi cum undele se propaga.In plus, dureri de spate si abdominale se resimt, ma fac aproape incapabil sa merg de ici pana colo fara a scrasni din dinti, tocindu-i parca inca un milimetru.

Momentan experimentez o senzatie difuza, ma gandesc la unele lucruri pe care le-am citit in “Planeta care nu a existat” de Asimov si spiritul critic avut dintotdeauna imi da un imbold, dar trebuie sa ma declar invins si sa recunosc ca as fi vrut sa cunosc in persoana un om ca Isaac Asimov.A urcat pe treapta ocupata pana acum de George Carlin, treapta formata din indivizii pe care i-as fi vrut in viata mea, adevarate modele daca i-as putea numi asa.

Ma tot ademeneste un gand, vrea sa ma faca sa-l iau in calcul, astfel nutrindu-i puterea pe care o va capata si intr-un final sa ma intoarca iarasi pe dos.Inca de cand am parasit bancile scolii generale mi-am dat seama ca am devenit o persoana dificila, intrarea la liceu si comunitatea cu care a trebuit sa ma confrunt nu mi-a priit deloc, m-am simtit tot mai diferit si neapartinand la locurile cu care a trebuit sa ma familiarizez.As fi …

Gata, ma opresc, devin mult prea deschis si arat mai mult decat as vrea.Postul acesta este unul destul de personal, dar am simtit nevoia sa il public pentru a imi da singur o mana de ajutor.Cel mai tulburator lucru pe care il pot spune pe final este ca ma paste iar gandul de a lasa acest blog in bataia vantului.Stiu ca nu voi putea face asta, am pus destul suflet si truda pe parcursul unui an si ceva, dar stiu de asemenea ca tot se va intampla candva si asta.

Numai bine.