Ceasul al 13-lea.

Visul se spulbera.Un fum obscur ramane ancorat in imprejurimi vreme ce paienjenisul ochilor incet, incet dispare.Printr-o incercare ce denota ezitare vrea sa se puna pe picioare.Reuseste pentru un moment, dar clatinatul inevitabil reuseste sa-l culce inapoi la pamant.Cade cu fata la pamant si isi vede imaginea intr-o balta limpede.Pamantul e ud, pesemne ca a plouat de curand.Reuseste sa distinga o imagine clara…sare terifiat in spate si cade in fund.Unde ii sunt ochii jucausi si sclipitori? Unde ii e parul de un negru nemaivazut si zambetul copilaros? Cine e aceasta figura uitata de Chronos? Se poate sa fie chiar el? Isi atinge fata cu o mana tremuranda, cuprinsa parca ea insasi de frica descoperirii adevarului.Chiar el e.Cel ce si-l aminteste ca un tanar in floarea varstei, neafectat de timp sau societate e acum un biet mos cu o barba alba ca neaua.Cristalinul ochilor deja e delasat si si-a pierdut sclipirea, ridurile deja dau semne ca nu mai au ce acoperi, iar parul e murdar si zgribulit.Camasa, rupta si peticita, abia ii mai cuprinde corpul.O priveste cu grija si vede un buzunar la piept si un carton indoit in el.Cu o curiozitate mai mult decat normala, scoate acel carton si il priveste.E o fotografie veche.E ea.Amintirile il napustesc deodata si cade ca secerat.Intr-o clipita, fara cea mai mica vointa, creierul ii stimuleaza ochii si lacrimi incep siroaie, siroaie sa se scurga pe obraz.Dar ce s-a intamplat cu ea? Ea unde e? Mai traieste? Oare ii duce lipsa? Admira fotografia care desi e innegrita si rupta pe alocuri, ii contureaza perfect imaginea ei in minte.Ah…ce momente au trait impreuna.Un fel de aroma dulce ii cuprinde tot corpul si schiteaza un zambet printre lacrimile care si-au scazut debitul.Ramane nemiscat si cu ochii deschisi, avand o privire fixa spre cer, dar cu mintea fiind plecat departe de aceasta lume, departe de acest timp.Vede o cetate alba in mijlocul desertului; restul e neclar din cauza nisipului care reflecta lumina orbitoare a Soarelui.Cu un pas grabit se apropie de propria Mecca ce il cheama prin suieratul vantului.Deodata realizeaza ca oboseala si durerea oaselor a disparut.Isi priveste mainile…nu-i vine sa creada.Se atinge repede la fata…este iar tanar.Cuprins de un sentiment nebun, incepe sa fuga spre portile ce se deschid inaintea lui.Ramane stupefiat.Daca din afara parea un oras ca intindere, dinauntru e doar o camera.O camera goala, cu o singura fereastra.In spatele lui, portile se inchid.Vrea sa se rezeme de perete, dar deodata aude o voce calda de afara.E…e vocea ei.Fuge repede la fereastra si priveste afara: totul e verde si in mijlocul florilor e chiar ea…e surasul ei ce l-a scos din intunecimea vietii.Intr-o fuga e la usa.Dar usa nu se mai deschide…oricat ar trage, ramane blocata.Prins de nebunie, alearga spre fereastra si sare prin ea…pentru un moment aproape a simtit-o, aproape a atins-o.Dar acum cade doar in gol…nu vede nimic in jur, doar un negru complet si o cadere fara sfarsit.Hades l-a furat.Rezemat de copac, batranul si-a dat suflarea.Inca e cu ochii deschisi, fixati undeva departe in vazduh si cu fotografia ei in mana stanga.Ultima lacrima se scurge si se izbeste de pamant.